Ju-Jitsu

Ju–jitsu             Jujutsu             Ju–jitsu

Jujutsu (de asemenea jujitsu or jiu jitsu; din japonezul 柔術 "arta supleţei") este o artă marţială japoneză.

Ju–jitsu in forma sa cea mai completa a fost o tehnica de lupta folosita de catre samurai. Aceasta arta vine din negura timpilor, fiind cunoscuta si sub numele de tai–jitsu, yawara, hakuda. Ju–jitsu cuprinde atat tehnici care fac uz de arme, cat si tehnici fara arme. El este considerat stamosul formelor aikido si judo. In cadrul sistemului se regasec o multime de tehnici, incepand de la lovirea unor puncte vitale cu mana sau piciorul, strangulare si tehnici de blocare a incheieturilor. S-a spus ca ju-jitsu a fost practicat inca de acum 2000 de ani si multa lume crede ca este parintele tuturor artelor martiale japoneze.

Conform traditiei, samuraii luptau chiar si cu mainile goale atunci cand nu ami dispuneau de arme. Razboinicul clasic lupta imbracat in armura, asa ca lupta cu mainile goale aducea cu miscarile unui robot din zilele noastre. Atunci cand un calaret isi pierdea calul, el lupta si fara arme, dar reusea sa-si doboare adversarul aflat calare si sa-l imobilizeze printr-o stramtoare ferma. Asta ii dadea timp suficient ca sa-si scoata pumnalul scurt si sa-l strecoare printr-un spatiu cat mai mic ramas neprotejat de armura, atingand un punct vital.

In Japonia intre secolele XVII si XIX, samuraii au trait intr-un mediu ceva mai pasnic, lipsit de sangeroasele razboaie civile precedente. Samuraii aveau adesea de furca cu banditii care ii atacau, sau cu alti samurai vagabonzi (ronini). Nevoia stapanirii unor tehnici ce nu utilizau arme a crescut in monentul in care samurailor nu li s-a mai permis sa poarte sabii, in 1876.
Ju–jitsu era pentru samurai o arma la fel de buna ca si sabia. Luptatorii erau antrenati pentru tehnicile de blocare cu bratul si de rupere a oaselor inca din frageda copilarie. Fiecare samurai era antrenat sa stapaneasca aruncarile si apucarile din ju-jitsu . Samuraii aveau mari planse desenate care indicau zonele vitale ale trupului uman, pe care erau insemnate si locurile unde se aplicau loviturile care omorau instantaneu. Aceste planse au fost puse la punct intr-un timp indelungat si au fost incercate pe detinutii condamnati la moarte.

Jitsu

In inima samuraiului nu era loc pentru teama de moarte, deoarece el urma un cod foarte strict de percepte morale privind loialitatea, datoria si supunerea, a carui insusire se perfectiona cu ocazia initierii luptatorilor in arte martiale. Ca urmare a acestui fapt, codul a atins un nivel foarte inalt pe plan moral si ar putea fi comparat cu codul cavalerilor din Europa feudala, dar treptat a devenit ceva mult mai mult decat acesta din urma. Codul a devenit modelul dupa care se desfasura viata de zi cu zi a samurailor. Daca un luptator incalca una din aceste reguli, el trebuia sa se pedepseasca singur, mergand pana la acel act final suprem, care se numea seppuku (numele protocolar pentru hara–kiri). Pentru un samurai, lupta era singura sa vocatie si in unele cazuri devenea unica obsesie.

Atunci cand samuraii din Japonia feudala nu erau prinsi in vreunul din numeroasele razboaie ale epocii, ei isi petreceau timpul liber practicand arte martiale, beneficiind de latura lor sportiva. Dar chiar si in aceste cazuri, codul se aplica cu aceeasi strictete. Ei acordau mare importanta victoriei in lupta, fie ea reala sau nu. Nu era un lucru neobisnuit daca un practicant la un concurs sportiv nu se mai intorcea de acolo. Tehnicile periculoase practicate in aceste asa–numite sporturi de agrement au provocat multe decese.

Invataturile budismului zen aveau de asemenea un loc de vaza in viata samuraiului. Zen era o credinta care afirma ca salvarea nu venea din directia unui zeu anume, ci din insusi interiolul nostru. Ideea ca un om isi poate influenta destinul a placut celor care traiau din razboi, cu moartea care ii pandea la orice pas. Într-o altă secţiune a istoriei antice, Kojiki menţionează că Tomeketsu Heiato, cel mai bun sumotori din acel timp, a fost trântit mortal în lupta desfăşurată din ordinul împăratului Sui Jin (23 î.e.n.) de către adversarul său Nomino Sukune. Atât adepţii Sumo - ului, cât şi ai Ju-jitsu-lui, văd în aceasta un moment crucial al dezvoltării unui foarte eficient sistem de luptă corporal, răspândit în secolele următoare sub denumirea de JU – JITSU, iar pe NOMINO SUKUNE îl consideră fondatorul stilului de luptă JU-JITSU

Astazi in ju-jitsu se pune accentul pe dislocarea incheieturilor sau a membrelor cu ajutorul blocajelor sau prinderilor cu efect de parghie. Cu alte cuvinte, specialistii nu merg pana la capat. Blocajele sunt atat de perfecte incat la cel mai mic semn ca urmeaza aplicarea lor, chiar si cel mai dur combatant cere indurare.

Jitsu inseamna „arta”, „maiestrie”, iar ju inseamna „delicat”, „suplu”. Asa ca, in traducere libere, ju - jitsu inseamna arta supletei, desi nu s-ar spune ca este un lucru delicat atunci cand vezi un maestru japonez, care cantareste 60 de kilograme, trantind la pamant ca pe o carpa un european vanjos.

Cu toate ca ju–jitsu este o arta martiala, el a devenit si un sport de competitie. De aceea in concursurile de nivel intrenational a fost necesar sa fie eliminate din ju-jitsu multe din tehnicile cu efect mortal, pentru ca altfel arenele ar fi fost pline de cadavre.
Fără a mai intra în detalii, vom mai sublinia că Ju – jitsu s-a dezvoltat de-a lungul secolelor în diverse şcoli (Wa- jutsu, Yawara, Kagukaku–jutsu, Kempo, Hakuda, Shubaku, Daito- ryu, Aiki – jutsu, Tai –jutsu, Takeda ryu etc), primind influenţe atât din artele marţiale chinezeşti cât şi din tehnicile specifice de luptă din Insula Okinawa. Tehnicile ju jitsu sunt astazi folosite de majoritatea armatelor si politiilor in lume, iar ca arta si-a regasit scopul initial de dezvoltare personala, fizica, mentala si spirituala.

jujitsu

In secolul al VII-lea s-au stabilit legile nescrise ale codului moral al samuraiului (kyuba-no miti - calea arcului si a cavalerismului), care mai apoi s-a transformat in Codul Bushido. Ultimul consta din sapte principii esentiale:

  1. Gi: decizia corecta, luata cu singe rece, atitudinea corecta, adevarul.
  2. Yu: curaj pina la eroism.
  3. Jin: iubire universala, generozitate fata de oameni, compasiune.
  4. Rei: actiune corecta - o calitate esentiala, bunavointa.
  5. Makoto: sinceritate totala, onestitate.
  6. Meiyo: onoare si glorie.
  7. Chugi: devotiune, loialitate.

Pentru educarea elevilor in spiritul BUDO, vechii maestri de ju-jitsu le mai recomandau cateva principii:

  1. Nu te grabi cand judeci, fi rapid cand actionezi.
  2. Sa vezi totul.
  3. Ceea ce conteaza mai mult intr-o lupta sunt in primul rand ochii, apoi picioarele,apoi curajul si abia dupa aceea forta.
  4. Adevaratul adversar de invins este in noi insine.
  5. Cunoaste-l pe adversar, cunoaste-te pe tine si vei fi de neinvins.